MENIU

Moggi: Mutu trebuia să ceară daune celor de la Chelsea!

Foto: www.sky.it

Luciano Moggi, fost director general la Juventus înainte de Calciopoli şi cel care i-a întins o mână salvatoare lui Adrian Mutu după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină şi concediat de Chelsea, a comentat faptul că internaţionalul român va trebui să plătească 17 milioane de euro daune clubului englez. Fostul oficial al "Bătrânei Doamne" crede că Mutu este cel care ar trebui să ceară despăgubiri în acest scandal, după ce a fost "azvârlit pe uşă afară".

"Mutu mai poate face recurs, dar ceea ce contează este că el a fost concediat. Nu a vrut să plece. A fost azvârlit pe uşă afară, aşa că eu cred că el ar trebui să fie cel care cere daune celor de la Chelsea", a afirmat Moggi, la microfonul Radio Blu.

Della Valle face pe mediatorul între Mutu şi Abramovici

Preşedintele Centrului de Coordonare al Fiorentinei, Filippo Pucci, susţine că decizia în cazul Mutu este "o nebunie" şi că nu ţine cont de nicio logică şi a dezvăluit că preşedintele Fiorentinei, Andrea Della Valle, intenţionează să intermedieze o întâlnire între jucător şi patronul clubului Chelsea, Roman Abramovici.

După ce a fost concediat de Chelsea în urma scandalului cocaina, care i-a adus şi o suspendare de 7 luni din partea FIFA, Adrian Mutu a semnat cu Juventus Torino din postura de jucător liber, la începutul anului 2005, cu câteva luni înainte de ispăşirea pedepsei. Gruparea engleză a considerat, apoi, că prin comportamentul său Mutu i-a provocat mari pagube şi a decis să-i ceară despăgubiri.

La aproape cinci ani după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină, Mutu este în continuare urmărit de greşelile tinereţii, după ce TAS a decis să menţină decizia FIFA de a-l obliga pe internaţionalul român să plătească 17.173.990 de euro despăgubiri clubului Chelsea.

Mai multe articole despre:
Chelsea Juventus Adrian Mutu Luciano Moggi