MENIU

Mititelu: S-a confirmat încă o dată că Universitatea Craiova a fost victima unui arbitraj obscur şi mincinos

Foto: NewsIn

Adrian Mititelu, finanţatorul Clubului Universitatea Craiova, a declarat, la Realitatea TV, că decizia procurorilor DNA Piteşti de a-i reţine pentru 24 de ore pe arbitrul Marcel Savaniu şi pe Sorin Corpodean pentru luare de mită este atât un motiv de bucurie, cât şi unul de supărare, întrucât \"s-a confirmat încă o dată că Universitatea Craiova a fost victima unui arbitraj obscur şi mincinos\".

"Văzându-l pe Corpodean în imagini, îmi aduc aminte de meciul de la Iaşi când, cu siguranţă a fost incorect şi şi-a bătut joc de munca unei echipe", a spus Mititelu.
"Este o zi tristă pentru noi pentru că ne dăm seama că încă o dată s-a confirmat faptul că în fotbalul românesc nu jucătorii fac diferenţa pe teren întotdeauna, ci arbitrii sunt cei care au decis şi campionate, şi ascensiunea unor echipe şi îmbogăţirea unora şi sărăcirea altora", a completat finanţatorul clubului Universitatea Craiova.
Mititelu a mai precizat că reţinerea celor doi este un pas important, dar, a avertizat că, "până când cei care au condus arbitrajul şi l-au administrat nu-şi dau demisia şi nu părăsesc fotoliile pe care le ocupă, lucrurile nu se vor schimba radical".
"Sunt optimist că acest cutremur din fotbalul românesc va avea urmări depline până la urmă", a conchis acesta.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca procurorii DNA să înceapă o anchetă şi în cazul său, Mititelu a explicat: "Pe mine nu o să mă sune niciodată pentru că eu sunt unul dintre rebeli şi una dintre victime şi n-o să îndrăznească să mă sune pe mine."
Mai multe articole despre:
DNA corupţie Universitatea Craiova Adrian Mititelu