MENIU

Miting la PSD Ilfov pentru susţinerea lui Pandele

Foto: adnews.ro

Câteva sute de persoane s-au strâns în centrul comunei ilfovene Voluntari într-un miting de susţinere a foştilor lideri PSD Ilfov.

Sute de persoane au demonstrat duminică în faţa primăriei din localitatea ilfoveană Voluntari pentru a-l susţine pe primarul Florentin Costel Pandele.

La protestul din faţa Primăriei Voluntari au participat iniţial aproximativ 500 de persoane care au scandat lozinci pro Pandele. Aproximativ150 de persoane au scandat pentru rămânerea lui Pandele la conducerea primăriei.

Tensiunile care au apărut în PSD Ilfov par să scape de sub controlul conducerii centrale. Asta după plecarea lui Gabriel Oprea. 

Lovitura cea grea a venit fără doar şi poate vineri după-amiază. În direct, la Realitatea TV, primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a anunţat că demisionează din PSD. 

Gigi Neţoiu care a fost exclus din PSD a anunţat că după plecarea lui Gabriel Oprea şi a lui Pandele  demisiile primarilor din judeţ vor veni în valuri.

Mai multe articole despre:
scandal PSD Ilfov