MENIU

Mircea Sandu: "În copilărie am ţinut cu Dinamo, acum iubesc echipa naţională"

Foto: NewsIn

Câine roşu, dar nu până la moarte, ci doar în copilărie. Suspectat de preşedinţii de cluburi că ar ţine cu Dinamo, Mircea Sandu declară sus şi tare că iubeşte doar echipa naţională. Şeful federaţiei recunoaşte totuşi că în copilărie era dinamovist.

Pus la colţ de şefii cluburilor din provincie că ar fi de partea culorilor alb-roşii, preşedintele Mircea Sandu le-a dat oarecum dreptate.

"Tata mă ducea la meciuri, tata era dinamovist şi mă ducea pe 23 august. Automat am ţinut cu Dinamo. Am jucat un an la Progresul, am fost progresist, am jucat 16 ani la Sportul, am fost sportist. Nu sunt dinamovist, nu sunt stelist, sunt fanul fotbalului românesc şi iubesc echipa naţională", a declarat Mircea Sandu.

Preşedintele FRF a explicat ce căuta în Austria împreună cu oficialii din Ştefan cel Mare. "Am fost invitat la ziua lui Nicu Gheară în Austria, au mai fost invitaţi şi alţii Borcea, Turcu, Victor. Eu nu puteam să mă scol să plec de la masă pentru că era Borcea şi Turcu", s-a scuzat Mircea Sandu.
Mai multe articole despre:
Dinamo naţionala FRF Mircea Sandu