MENIU

Mircea Sandu: Iau o decizie în cazul Prunea doar după ce primesc punctul de vedere al unui avocat

Foto: heeloo.ro

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, că nu a primit din partea DNA confirmarea că Florin Prunea este cercetat penal şi a precizat că a discutat cu un avocat care îi va spune dacă e bine sau nu să îl suspende din funcţie pe directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale.

"Am discutat cu un avocat, am analizat situaţia şi trebuie să aplicăm legea. Nu ştiu exact ce voi face. Nu pot să intru în contradicţie cu legislaţia muncii şi de aceea am apelat la un avocat. Voi primi punctul de vedere de la el în câteva zile. Trebuie să fiu acoperit de lege, pentru că nu vreau ca o persoană din FRF să spună că a fost dată afară ilegal. Nu mi-e frică de nimeni, nu sunt şantajat de nimeni, dar nu pot să iau deciziile aşa uşor. Nu am primit confirmarea de la DNA că Prunea e cercetat penal. Fiecare e responsabil pentru ceea ce face, iar legea trebuie să îşi spună cuvântul", a spus Sandu, la GSP TV.

Preşedintele FRF a menţionat că situaţiile lui Gheorghe Constantin şi Marcel Lică au fost diferite şi tocmai de aceea nu îl poate da afară pe Florin Prunea. "Gheorghe Constantin a fost reţinut, i s-a făcut percheziţie în birou, a fost altceva. Oricum, el şi-a dat demisia după ce a fost reţinut de poliţie. Marcel Lică s-a autosuspendat, iar asta ar putea fi o situaţia oarecum similară. Dar, oricum, şi Lică a fost reţinut", a afirmat Sandu.

Fostul impresar Ioan Becali a lansat, luni, un atac dur la adresa directorului Departamentului Relaţii Internaţionale al FRF, Florin Prunea, pe care l-a numit "cancerul fotbalului românesc", şi a declarat că Mircea Sandu este obligat să îl dea afară dacă nu vrea să se compromită şi el. "Mircea Sandu trebuie să-l dea urgent afară pe Prunea. Până la judecată el are prezumţia de nevinovăţie, dar el este învinuit oficial şi Mircea Sandu e obligat să-l dea afară. Dacă Mircea Sandu nu îl dă afară pe Prunea, înseamnă că e mânjit şi el şi înseamnă că nu e bărbat", a declarat Ioan Becali.
Mai multe articole despre:
DNA FRF Mircea Sandu Ioan Becali Florin Prunea