MENIU

Mircea Sandu: FRF nu se va apăra în procesul intentat de FC Timişoara la TAS

Foto: NewsIn

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, că forul pe care îl conduce nu va avea niciun reprezentant la TAS pentru a se apăra în procesul intentat de FC Timişoara, deşi iniţial preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, ar fi trebuit să fie emisarul federaţiei.

"A fost o propunere ca domnul Dumitru Dragomir să meargă la TAS şi să transmită acolo că în cazul depunctării Timişoarei doar s-a pus în aplicare decizia Comisiei de Disciplină a FIFA. S-a supus la vot ca Dumitru Dragomir să mergă la TAS şi au fost două voturi contra şi opt abţineri, astfel că acesta nu va mai reprezenta FRF-ul în cazul penalizării clubului FC Timişoara. FRF nu va fi prezentă la TAS şi nu se va apăra în procesul intentat de FC Timişoara", a declarat Mircea Sandu în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o după şedinţa Comitetului Executiv al FRF.

La începutul lunii, Mircea Sandu l-a delegat pe Dragomir să se ocupe de cazul referitor la culorile, denumirea şi istoricul formaţiei Poli Timişoara, precum şi la depunctarea echipei de pe Bega. Clubul FC Timişoara a fost sancţionat de FIFA cu 6 puncte în urma litigiului cu Claudio Zambon pentru palmares şi culorile oficiale.

Sandu a menţionat că în cadrul şedinţei Comitetului Executiv s-a adoptat o hotărâre prin care se interzice Comisiei de Disciplină să mai corecteze deciziile arbitrilor, cu excepţia cazurilor în care se greşeşte jucătorul care primeşte un cartonaş. "De ani de zile solicităm arbitrilor aplicarea codului disciplinar din «Legile Jocului» indiferent ce minut e în timpul meciului. Dacă nu sunt în stare, să iasă din arbitraj", a punctat Sandu.

Mircea Sandu s-a arătat pesimist în privinţa viitorului echipelor româneşti în cupele europene. El crede că, dacă investiţiile nu vor fi din ce în ce mai serioase la nivelul cluburilor, România riscă să nu mai aibă în 2012 nicio echipă calificată direct în Liga Campionilor.

Vorbind despre viitorul echipei naţionale a României, Mircea Sandu a afirmat că selecţionerul Victor Piţurcă ar putea părăsi postul şi dacă va obţine calificarea la CM 2010, dacă va dori acest lucru. "Piţurcă poate să plece de la naţională chiar dacă va califica echipa la CM din 2010. Poate veni la noi să ne spună că nu mai vrea să continue. Responsabilitatea rezultatelor echipei naţionale o au antrenorul şi jucătorii. Dacă vrea să continue, Piţurcă va avea întâietate", a spus Sandu, care crede că un eventual eşec în meciul cu Serbia, din 28 martie, ar lăsa României foarte puţine şanse de calificare la CM. "Dacă pierzi, poţi deja să începi să pregăteşti 2014. Ar fi trei ani de pregătire pentru Cupa Mondială din Brazilia", a punctat Sandu.

Mai multe articole despre:
FRF Mircea Sandu TAS Comitet Executiv FC Timişoara