MENIU

Mircea Rednic: Titlul se joacă, mai sunt şase meciuri, şase finale

Foto: NewsIn

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că pentru echipa sa urmează şase finale şi că speră să nu ajungă să depindă de rezultatul din ultima etapă.

"Titlul se joacă, mai sunt şase meciuri, şase finale. Sper să nu ajungem să depindem de ultima etapă! Am obţinut o victorie importantă, în faţa unei echipe solide, care ne-a pus mari probleme în repriza a doua. Au rezultat câteva accidentări, dar important este că am terminat cu bine acest meci şi că am câştigat trei puncte importante. Accidentarea lui Moţi nu este gravă, el are doar o lovitură şi sunt sigur ca va fi în teren la meciul cu Galaţi", a declarat Mircea Rendnic.

Rednic a vorbit şi despre decizia arbitrului de a-l elimina în prelungiri pe Tamaş şi că este sugur că deciziile arbitrilor străini vor fi mai puţin discutate.

"Tamaş a luat un cartonaş roşu care putea fi evitat. Normal că nu-mi convine, mai ales la ce a făcut el acolo. A fost un meleu, s-au împins şi e păcat că-l pierdem, mai ales că se înţelege foarte bine cu Moţi. Faptul că am avut arbitri străini înseamnă că nu vor mai fi atâtea discuţii. Nu e asta treaba mea însă", a mai spus Rednic.

Dinamo a revenit pe primul loc după ce a câştigat derby-ul etapei cu numărul 28 din Liga I cu CFR Cluj, scor 1-0.

Mai multe articole despre:
Liga I Dinamo CFR Cluj Mircea Rednic etapa a 28-a