Mircea Rădulescu: "Duşan Uhrin poate sta pe banca tehnică, dar nu poate antrena echipa"
Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a declarat, joi, că Duşan Uhrin poate ocupa funcţia de consilier sportiv la CFR Cluj fără a intra sub inidenţa regulamentului, însă clubul ar putea fi pedepsit dacă cehul pregăteşte echipa.
Directorul Şcolii Federale de Antrenori a precizat totuşi că cehul nu poate pregăti formaţia din Gruia: "Dacă ardelenii îl 'vopsesc' pe Uhrin, adică dacă îl trec ceva în acte şi în realitate e altceva, atunci ei intră în conflict cu regulamentele şi vor fi judecaţi de Comisia de Disciplină a FRF".
Regulamentul FRF nu permite unui antrenor care a pregătit o formaţia să nu mai pregătească o altă echipă din aceeaşi ligă valorică. Astfel, Duşan Uhrin a fost antrenor la FC Timişoara, el fiind demis de patronul Marian Iancu. Cehul a fost numit consilier sportiv la CFR Cluj şi nu intră sub incidenţa regulamentului, dar situaţia lui e oarecum confuză, pentru că Uhrin poate sta pe banca tehnică fără să dea indicaţii, sau poate participa la şedinţele de pregătire ale echipei, însă fără a participa la antrenamente pentru că ar pune astfel în pericol clubul pentru care lucrează.
CFR Cluj l-a numit joi în funcţia de antrenor pe cehul Ales Jindra, el înlocuindu-l pe italianul Maurizio Trombetta, care a fost demis. De asemenea, fostul tehnician al echipei FC Timişoara, Duşan Uhrin, a fost numit în funcţia de consilier sportiv al campioanei României.