MENIU

Mircea Marian: Nu-i puşcărie ca Zambaccianu'

Foto: Evenimentul Zilei

Întrebarea nu este dacă Adrian Năstase va fi vreodată condamnat pentru corupţie, ci dacă judecătorii vor reuşi să ia o decizie înainte de anul 2109. De exemplu, procesul denumit „Trofeul calităţii în construcţii” a început în ianuarie şi se află la a patra amânare. Ultimul motiv invocat: avocaţii nu au putut copia nişte CD-uri din dosar. Înţelegători, magistraţii au stabilit următorul termen de judecată pentru mijlocul lunii iunie - circa trei săptămâni pentru executarea unei operaţiuni care durează maximum cinci minute.

În aprilie, apărătorii lui Năstase au spus că nu au avut suficient timp
să se pregătească (!!!), aşa că au obţinut o amânare de peste o lună. Iar acesta este doar începutul. Vor urma alte tertipuri exersate deja de toţi demnitarii care suferă împreună cu Năstase de pe urma prigoanei DNA-ului: un avocat bolnav, martori absenţi nemotivat şi - cireaşa de pe tort - ridicarea unui număr cât mai mare de excepţii de neconstituţionalitate, urmate de întreruperea procesului până când se pronunţă supraaglomerata Curte Constituţională.

 

 

Citeşte mai mult în Evenimentul Zilei