Mircea Lucescu refuză \"categoric\" naţionala Ucrainei
Tehnicianul de la Şahtior a ţinut să pună capăt telenovelei privind posibila sa trecere la cârma naţionalei Ucrainei.
După ce în ultimele zile s-a speculat pe marginea posibilei numiri a lui Mircea Lucescu la naţionala Ucrainei, tehnicianul care în acest an a câştigat Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk a pus piciorul în prag şi a refuzat \"categoric\" postul.
După ce Ucraina a ratat calificarea la CM 2010, conducătorii federaţiei îl doreau pe Lucescu selecţioner, chiar dacă acesta ar fi dorit să rămână şi antrenor la Şahtior. Numai că această variantă nu a fost deloc pe placul patronului \"minerilor\", Rinat Ahmetov, care l-a somat pe Lucescu să aleagă una dintre cele două funcţii.
Chiar dacă federaţia nu îi făcuse încă o ofertă oficială, Mircea Lucescu a ţinut joi să pună capăt discuţiei privind trecerea sa la cârma naţionalei Ucrainei. \"La echipa naţională trebuie să fie un antrenor neutru din toate punctele de vedere. De aceea, consider că este de datoria mea să refuz categoric să preiau echipa naţională a Ucrainei\", a declarat Lucescu, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele Federaţiei Ucrainene de Fotbal, Grigori Surkis, este fratele lui Igor Surkis, patronul marii rivale a Şahtiorului, Dinamo Kiev. De când antrenează în Ucraina, Mircea Lucescu a atacat în repetate rânduri conducerea federaţiei, pe care o acuză că o favorizează pe Dinamo Kiev.