MENIU

Mircea Lucescu pariază în Champions League pe Inter Milano

Foto: NewsIn

Antrenorul lui Şahtior ţine în continuare cu echipa pe care a antrenat-o acum zece ani şi spune că ea va obţine cel puţin un egal astăzi, cu Dinamo Kiev. Despre Real Madrid spune că este o echipă construită foarte bine şi cu ambiţii mari.

Antrenorul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a afirmat într-un interviu că fosta sa echipă, Inter Milano, are forţa să câştige Liga Campionilor, dar problema este că de la echipele italiene se cere performanţă într-un timp foarte scurt, informează Ilsussidiario.net.

Inter întâlneşte în această seară, pe teren propriu, formaţia ucraineană Dinamo Kiev, despre care Mircea Lucescu a spus că este o echipă puternică, în special la mijlocul terenului şi în atac.

"Poate că defensiva este mai slabă din cauza faptului că este mai tânără, dar Dinamo are mult potenţial. Fotbalul din Ucraina a crescut foarte mult, iar peste trei ani se va organiza Campionatul European, alături de Polonia. Interesul pentru fotbal creşte, iar acest lucru ne ajută", a spus Mircea Lucescu.

Tehnicianul român s-a referit şi la fosta sa echipă, Internazionale Milano, pe care a antrenat-o în sezonul 1998/1999. "Inter este o echipă foarte puternică. A surprins pe toţi în meciul cu Genoa, plus că este condusă de un antrenor valoros precum Mourinho. Are toate şansele să învingă în meciul cu Dinamo", a mai declarat acesta.

"Eu ţin cu Inter, dar am lucrat mulţi ani în Ucraina şi respect toate echipele din ţară. Inter va obţine în cel mai rău caz un egal. Dinamo poate să facă o partidă bună, dar Inter are posibilitatea să învingă. Echipa se poate descurca foarte bine în cupele europene. Formaţiile italiene au un handicap, există prea puţină răbdare şi antrenorii au puţin timp să pregătească o echipă. Contează doar rezultatul. Inter are toate şansele să câştige Liga Campionilor, dar are nevoie de timp. Trebuie să fim foarte atenţi la Real Madrid, o echipă construită foarte bine şi care are ambiţii mari", a adăugat Lucescu.

Şahtior Doneţk va întâlni joi seară, pe teren propriu, pe FC Toulouse, în Grupa J a Ligii Europa.