MENIU

Mircea Lucescu, antrenorul turului în Ucraina

Mircea Lucescu, favoritul presei din Ucraina / FOTO: http://shakhtar.com

Mircea Lucescu a mai primit un premiu. Antrenorul român al lui Şahtior a fost desemnat de presa din Ucraina drept cel mai bun tehnician al turului de campionat 2009/2010.

Lucescu are încă un motiv de bucurie. Antrenorul care a cucerit în acest an ultima Cupă UEFA cu Şahtiorul, a fost desemnat de un sondaj efectuat de cotidianul Sport Arena drept cel mai bun antrenor din prima parte a campionatului 2009/2010 din Ucraina.

\"Il Luce\" a stâns 110 de puncte, cu şase mai mult decât antrenorul echipei Obolon Kiev, Yuri Maksimov, în urma unui sondaj la care au participat 67 de jurnalişti sportivi de la principalele ziare şi societăţi de radiodifuziune din Ucraina. Pe trei s-a clasat Myron Markevici, tehnicianul lui Metalist Harkov, cu 61 de puncte.

Mircea Lucescu se află din 2004 pe banca tehnică a formaţiei din Doneţk şi are în palmares, cu Şahtiorul, trei titluri de campioană a Ucrainei (2005, 2006, 2008), o Cupă a Ucrainei (2008) şi Cupa UEFA, cucerită în vara acestui an. În acest moment, Şahtior e pe locul 2 în Ucraina, după 17 meciuri, cu 40 de puncte, cu două mai puţin decât liderul Dinamo Kiev, care are şi un joc mai puţin disputat.

Lucescu este şi printre cei cinci tehnicieni nominalizaţi de site-ul oficial al UEFA la titlul de cel mai bun antrenor al anului, alături de Guardiola, Sir Alex Ferguson, Laurent Blanc şi Horst Hrubesch.