MENIU

Mircea Geoană: Este victoria lui Crin Antonescu

Geoană
Mircea Geoană i-a mulţumit lui Crin Antonescu

Social-democratul Mircea Geoană este câştigătorul alegerilor prezidenţiale, cu 51,6% din totalul voturilor exprimate, potrivit unui sondaj INSOMAR. Traian Băsescu a adunat numai 48,4% din voturi.

\"Împreună am învins! Este o noapte frumoasă pentru democraţia românească. Am avut emoţii. Vreau să le mulţumesc, în primul rând, lui Crin Antonescu şi prietenilor liberali. Este victoria lui Crin, în aceeaşi măsură ca şi a mea. Este o prietenie şi o datorie de suflet. Vreau să mulţumesc celor care ne-au acordat sprijinul. Vă mulţumesc pentru sprijin şi pentru încredere\", a spus Mircea Geoană.

Totodată, Mircea Geoană a ţinut să-i mulţumească lui Traian Băsescu, pentru cei cinci ani de mandat. \"Vreau să mulţumesc celui care a condus România în ultimii cinci ani, domnului Băsescu.  Îl voi trata cu tot respectul cuvenit uni şef de stat. Sunt convins că va avea puterea să depăşească acest moment de amărăciune personală pentru a asigura un transfer democratic decent, demn de o ţară europeană\", a spus social-democratul.

\"Ca preşedinte al României\", a continuat pesedistul, \" voi încerca să vă conving că viziunea mea despre o Românie unită şi puternică este o Românie în care sunt convins că puteţi crede şi dvs. De azi, sunt preşedintele tututor românilor, ai celor care m-au votat şi ai celor care nu m-au votat şi îi voi trata cu egal respect. Încheiem 20 de ani de istorie post-comunistă, azi punem capăt tranziţiei, de mâine ne ducem puternic către Europa\", a încheiat Geoană.