MENIU

Mircea Geoană: Decizia de a-l susţine pe Dan Nica rămâne neschimbată

foto: NewsIN
Geoană: Dacă Băsescu semnează decretul, miniştrii PSD demisionează

Preşdintele PSD Mircea Geoană a spus că PSD îl susţine în continuare pe Dan Nica şi că de îndată de preşedintele va semna propunerea de remaniere, miniştrii partidului său vor demisiona.

"Decizia de a-l susţine pe Dan Nica rămâne neschimbată. Este responsabilitatea premierului şi a preşedintelui pentru acest moment nedorit şi care aruncă România în această criză politică, economică şi socială foarte profundă. Am comunicat primului-ministru acest lucru şi am avut şi o conversaţie telefonică în această dimineaţă. Motivele invocate pentru schimbarea lui Dan Nica sunt neserioase şi nefondate. La solicitarea de a numi un interimar din partea noastră, şi nu Vasile Blaga, răspunsul nostru este că asta nu schimbă cu nimic decizia noastră şi motivaţa pe care domnii Boc şi Băsescu au avut-o când au luat această decizie. Miniştrii noştri sunt hotărâţi şi sunt pregătiţi de a face un gest de onoare publică de a-şi da demisia din funcţie", a declarat Mircea Geoană.

Preşedintele PSD a spus că a trimis o scrisoare  preşedintelui României în care i-a spus că este principalul responsabil şi "principalul instigator" al acestui moment "extrem de nefericit pentru România".  

"Traversăm o perioadă atât de dificilă cu probleme pe care oamenii le resimt încât această perioadă de incertitudine politică şi deplasarea atenţiei şi energiilor naţiunii de la criză la o problemă politicianistă îi revine în mod direct celui care a instigat această situaţie. Domnul Băsescu este pe care de a atinge un record european şi să fie liderul care a distrus trei guverne cu mâna proprie. Din acest moment, responsabilitatea pleacă de la cel care este doar instrumentul acestei acţiuni, domnul Boc, către cel care poartă principala responsabilitate pentru această situaţie pe care nu am dorit-o şi pe care am încercat să o evităm: o criză politică suprapusă peste o criză economică şi socială", a mai spus Geoană care a dorit să sublinieze că partidul său  doreşte, în mod real, să contribuie la asigurarea stabilităţii politice.