MENIU

Mircea Geoană a închiriat foaierul Teatrului Bulandra pentru sărbătorirea zilei sale de naştere

Foto: Cotidianul
Adrian Năstase l-a felicitat pe Mircea Geoană şi i-a oferit o carte scrisă de Emil Cioran
Liderul PSD a primit cărţi, flori şi o sticlă uriaşă de vin
200 de invitaţi au urmărit piesa lui dan Puric, "Toţi 5"

Zi mare, marţi, în PSD. Preşedintele partidului, Mircea Geoană, şi-a sărbătorit ziua de naştere. Şi, cum tradiţia împământenită de Ion Iliescu trebuie urmată, Geoană şi-a întâmpinat colegii de partid şi susţinătorii la sediul din Şoseaua Kiseleff. Marea petrecere a avut loc, însă, marţi seară, la Teatrul Bulandra.

Zarvă mare la sediul PSD din Kisseleff. Colegi de partid, susţinători şi prieteni, cu toţii au venit să-i ureze "La mulţi ani" lui Mircea Geoană.

Printre multele cadouri primite de liderul PSD se numără un coş cu 51 de trandafiri roşii, un stilou, o sticlă de vin de la Victor Surdu şi multe cărţi de politică, sociologie şi economie. 

"Am primit multe cărţi de sociologie, de politică, multe cărţi economice. Dacă ar fi să fac o recenzie, aş putea spune că sunt mai multe cărţi de economie decât în anii trecuţi. Ca dovadă că preocuparea faţă de criza pe care o traversăm a influenţat şi gusturile celor care mi-au făcut cadouri", a spus Mircea Geoană.

O carte a primit şi de la colegul său de partid, Adrian Năstase. "Cartea îl ajută să înţeleagă şi mai bine complexitatea societăţii româneşti, pe care Cioran, la un moment dat, a descoperit-o într-o anumită formă şi după aceea şi-a revizuit o parte dintre opinii, precum şi noi ne-am revizuit o parte dintre păreri de-a lungul anilor", a spus Adrian Năstase. VEZI VIDEO

Marea petrecere a avut loc pe seară, la Teatrul Bulandra

Mircea Geoană şi-a invitat prietenii şi câţiva colegi de partid la Teatrul Bulandra unde, după ce au putut urmări un spectacol interpretat de trupa lui Dan Puric, la sala din Grădina Icoanei, au luat parte la petrecerea organizată în foaier.

Printre invitaţii lui Geoană s-au numărat Nadia Comăneci, Gică Hagi cu soţia şi fiica sa, politicieni din PSD precum Dan Nica, Constantin Niţă, Liviu Dragnea, Nicolae Bănicioiu, Robert Negoiţă, preşedintele PC Daniela Popa, oameni de afaceri precum Camelia Şucu, George Copos şi soţia sa, dar şi actori.