MENIU

Mircea Coşea demisionează de la conducerea Institutului Naţional de Administraţie şi din PD-L

Foto: financiarul.ro

Secretarul de stat Mircea Coşea, preşedintele Institutului Naţional de Administraţie, şi-a anunţat demisia, într-o conferinţă de presă la scurt timp după ce Curtea Constituţională a respins contestaţia făcută împotriva desfiinţării acestei instituţii.

Mircea Coşea şi-a anunţat şi demisia din Partidul Democrat Liberal spunând "că din păcate interesele politice au încălcat logica economiei".
Mircea Coşea a anunţat că, de vineri, prin decizia Curţii Constituţionale, care în opinia sa s-a grăbit, termenul de judecare fiind stabilit iniţial pentru 9 decembrie, Institutul Naţional de Administraţie a fost desfiinţat urmând să devină serviciu în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

"Sunt de acord cu legea reorganizării agenţiilor de stat, însă nu accept ca sub această umbrelă să se petreacă astfel de anomalii cum este desfiinţarea INA. Desfiinţarea INA a fost făcută pentru a fi întărită Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. INA a adus bani la bugetul de stat şi va fi absorbită de ANFC care funcţionează din bani de la buget," a declarat Coşea care a precizat că a trimis dosare lămuritoare tuturor instituţiilor care puteau să aibă un cuvânt de spus împotriva deciziei de desfiinţare a Institutului.

"Premierul Emil Boc nu m-a primit, iar la telefon mi-a spus că am exact un minut pentru a explica situaţia institutului, întrucât era ocupat cu primirea regelui Belgiei," a spus Mircea Coşea.

El a mai spus că, în calitate de membru PDL nu a primit niciun fel de sprijin din partea partidului, în schimb, a primit scrisori de sprijin de la Institutul European de Administraţie, din partea PSD-PC şi PNL.

Coşea a spus că desfiinţarea INA atrage după sine returnarea de către România a 12 milioane de euro, bani pe care Uniunea Europeană i-a alocat pentru înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie.

"Dacă acest institut nu mai există, România trebuie să dea banii înapoi", a spus Coşea.

Secretarul de stat a spus că joi a primit o scrisoare din partea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru consultări privind felul în care institutul va fi organizat în cadrul acestei agenţii, dar că a anunţat că nu va participa la discuţii. Coşea a mai spus că deţine informaţii din care reiese că atribuţiile instituţiei pe care a condus-o vor fi preluate de societăţi private, lucru care ar fi fost realizat deja la Braşov.

Institutul Naţional de Administraţie a pregătit din 2001 până în prezent 1.200 de funcţionari publici. Cei 86 de angajaţi ai Institutului au fost puşi la dispoziţia Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Mai multe articole despre:
demisie Mircea Coşea PD-L demisionat