Mio lanseaza un GPS cu ecran de 4,7 inci
Mio Technology lansează GPS-ul Moov 580 Europe Plus cu un ecran de 4,7 inci.
Moov 580 vine echipat cu o ramă de aluminium, cu un ecran de 4,7” tratat anti-reflex, care permite un spaţiu de afişare mai mare, o vizualizare mai clară a hărţilor şi opţiunilor din meniu. GPS-ul are o grosime doar de 18mm.
Cu Moov 580, Mio pune accent pe comunicarea auditivă mai degrabă decât comunicarea vizuală pentru mai multă siguranţă în trafic. Modelul 580 are ca funcţii standard tehnologia Bluetooth şi apelarea prin hands-free. De asemenea, este echipat cu receptor TMC prin intermediul căruia se primesc în timp real informaţii din trafic astfel încât conducătorii auto pot reacţiona rapid la potenţialele dificultăţi în drumul lor.
Este prevăzut şi cu o scurtătură către serviciile de urgenţă pentru asistenţă rutieră mai rapidă. Serviciul TMC este disponibil în următoarele ţări: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Norvegia, Spania, Suedia, Elveţia, Olanda, Franţa, Italia, UK.
Pentru o calitate mai bună a sunetului, modelul Moov 580 are un emiţător FM integrat care să permită conectarea dispozitivului la sistemul audio al maşinii în aşa fel încât toate elementele auditive să fie auzite tare şi clar prin boxele acestuia.
Produsul este disponibil in România de la finalul lunii martie la un preţ estimativ de 1449 de lei.