Ministrul Udrea vrea reluarea colaborării cu Rusia în domeniul turistic după zece ani de pauză
Ministrul Turismului, Elena Udrea, şi Ministrul Sportului, Turismului şi Politicii de Tineret al Federaţiei Ruse, Vitali Mutko, au decis reluarea activităţii Comisiei mixte de colaborare în domeniul turismului, se arată într-un comunicat remis miercuri de Ministerului Turismului.
Potrivit comunicatului, prima şi ultima reuniune a acestui for a avut loc acum zece ani. Elena Udrea a propus ca următoarea şedinţa a comisiei să aibă loc în cursul acestui an la Bucureşti.
"Cei doi oficiali au convenit asupra unui plan de măsuri concrete pentru intensificarea circulaţiei turistice dinspre Federaţia Rusă spre România şi reciproc, care cuprinde, printre altele organizarea de vizite ale tour operatorilor ruşi în România şi ale celor români în Rusia. Discutând despre politicile României şi ale Federaţiei Ruse în domeniul turismului, au fost identificate probleme specifice comune legate de infrastructura de transport şi turistică sau de sumele alocate promovării pe plan internaţional", se arată în comunicatul MT.
La Moscova, Elena Udrea s-a întâlnit, de asemenea, cu Serghei Spilko, preşedintele Asociaţiei Industriei Turistice, acesta manifestându-şi interesul faţă de turismul balnear, montan şi de litoral din România.