MENIU

Ministrul Transporturilor Radu Berceanu a spus că fondul de salarii al CFR ar trebui diminuat cu 20%

Foto: stiri.mersultrenurilor.ro

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, joi, la Sibiu, că nu este de acord cu protestele lucrătorilor din CFR şi a spus că aceştia ar trebui să accepte ca fondul de salarii să fie cu 20% mai mic, atâta timp cât compania este în pierdere.

"În general am o părere bună despre sindicalişti şi protestele lor. Nu ştiu ce spun oamenii care circulă cu trenul, despre acest lucru", a spus Berceanu. Ministrul a atacat conducerea CFR, pe care o acuză de lipsa unui management eficient. "Ei vor mereu ca statul să subvenţioneze şi să facă investiţii în CFR, dar apoi nimeni să nu-i întrebe cum au cheltuit banii. Şi, dacă se poate, 90% din aceşti bani să meargă pe salarii şi prime", a spus ministrul.

Radu Berceanu le-a atras atenţia sindicaliştilor că trebuie să aibă şi obligaţii, nu doar drepturi. "Trebuie să înţeleagă şi ei că există drepturi, dar şi obligaţii. Când întârzie un tren sau e mizerie în trenuri, e vinovat ministrul, ei nu sunt vinovaţi deloc. În schimb, când vine vorba despre salarii, atunci fac greve şi proteste. Le-am oferit sindicaliştilor două variante extreme: să le rămână salariile la nivelul actual, şi atunci să mai dea afară din oameni, sau să rămână oamenii şi să micşoreze salariile. Ei pot alege varianta care o vor, între aceste două extreme".

Acesta a adăugat că în acest moment s-ar impune o scădere a fondului de salarii cu aproximativ 20%. "Fondul de salarii ar trebui să fie puţin mai mic. Oricum, în CFR s-au făcut multe angajări nejustificate", a completat ministrul transporturilor. El a mai spus că societatea ar trebui să echilibreze balanţa de venituri şi cheltuieli şi abia apoi să ceară salarii mai mari.

"Reducerea fondului de salarii nu este singura modalitate prin care ar putea creşte veniturile companiei. Poate ar trebui ca naşii să bage mai puţini bani în buzunar, să se vând mai multe bilele, şi atunci ar fi şi fonduri mai mari pentru salarii", a încheiat Radu Berceanu.