MENIU

Ministrul Muncii: Finanţele vor decide dacă se va face sau nu o nouă rectificare bugetară

Foto: NewsIn

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, joi, că rectificarea bugetară ţine de Ministerul Finanţelor, iar în cazul în care proiecţia iniţială a bugetului se schimbă, Finanţele vor lua în considerare o rectificare bugetară ce trebuie armonizată cu înţelegerile convenite cu FMI şi UE.

"Nu sunt în pericol, în acest moment, plata pensiilor, a alocaţiilor de şomaj şi celalte programe de asistenţă socială, iar dacă proiecţia iniţială se schimbă, atunci Ministerul de Finanţe poate lua în considerare o rectificare. Noi avem o înţelegere cu FMI şi UE în care toate aceste elemente trebuie armonizate", a spus Sârbu.

Ministrul Muncii declara, miercuri, că deficitul bugetului de pensii ar putea ajunge la 800 milioane euro la sfârşitul anului, iar în această situaţie va fi nevoie de o rectificare bugetară pentru a se acorda bani în plus bugetului asigurărilor sociale. "Dacă va fi un deficit mai mare decât cel prevăzut în rectificarea bugetară, în mod sigur că vom face o nouă rectificarea bugetară pentru a se acoperi cheltuielile cu pensiile. Sper ca deficitul bugetului asigurărilor sociale să nu depăşească 1% din PIB", preciza Sârbu.

El adăuga că "deficitul bugetului de pensii pe primele patru luni ale anului este de circa 200 milioane euro, iar estimările arată că deficitul bugetului de pensii ar putea putea ajunge în acest an la 700-800 milioane euro".

Ministrul Muncii a ţinut să precizeze că deocamdată nu există probleme legate de plata pensiilor, însă a admis că, în luna aprilie, statul a făcut mari eforturi pentru plata acestora. Astfel, deficitul bugetului de pensii ar urma să fie de cel puţin două ori mai mare decât deficitul bugetului asigurărilor sociale programat după rectificarea bugetară, de 1,347 miliarde lei (313,2 milioane euro, la un curs mediu estimat la 4,30 lei/euro), echivalent cu 0,25% din PIB (estimat la 531,25 miliarde lei).

După primele cinci luni din 2009, deficitul bugetului de pensii a ajuns la circa 1,247 miliarde lei, în condiţiile în care încasările din contribuţii au fost de 15,089 miliarde lei, iar cheltuielile s-au ridicat la 16,336 miliarde, a precizat miercuri, pentru NewsIn preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS), Doina Pârcălabu.

Din datele trimise de CNPAS agenţiei NewsIn reiese că deficitul bugetului de pensii a explodat în luna aprilie, când pensiile s-au majorat cu circa 3%, deficitul crescând numai în această lună cu 521 milioane lei, de la 326 milioane lei în luna martie, la 848 milioane lei, în aprilie.