Ministrul Justiţiei l-a invitat în România pe omologul său italian pentru discuţii referitoare la cadrul juridic dintre cele două ţări
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat luni, la comisiile reunite de politică externă din Parlament, că i-a adresat omologului său italian o scrisoare, prin care îl invită în România pentru a continua discuţiile tehnice privind cadrul juridic dintre cele două ţări.
Potrivit acestuia, la Bucureşti este aşteptată, în aprilie, o echipă de experţi din Italia." În luna aprilie, între 1 şi 30 aprilie, va avea loc o vizită a unor experţi de la Ministerul de Justiţie italian şi în cadrul aceste vizite vom vedea care este poziţia omologilor noştri după discuţiile de la Roma, implementarea declaraţiei de la Roma în lumina evenimentelor care au avut loc recent", a precizat ministrul Justiţiei.
Cătălin Predoiu a reafimat că acordul încheiat în 2003 între România şi Italia reprezintă "suficient interesele ambelor părţi".
Totuşi, Predoiu a arătat că anumite proceduri din cadrul acestui acord "sunt îngreunate datorită modului greoi de desfăşurare a acestora în instanţele din Italia". " Atunci când se formulează cereri de transfer al persoanelor condamnate de multe ori documentaţia trimisă instanţelor noastre este incompletă", a mai spus Predoiu, dând ca exemplu un caz în care procedura a durat patru luni.
Ministrul Justiţiei a mai spus că, în urma întrevederii avute în octombrie 2008 cu omologul său italian, s-a propus "să solicite şi să creeze condiţiile pentru instanţele din aceste ţări ca acest acord să se aplice mult mai uşor şi mult mai rapid".
Predoiu a mai declarat că situaţia din Italia este cauzată de cadrul bilateral de cooperare juridică. "Nu considerăm, la acest moment, că acest acord cadru bilateral este problema care a generat evenimentele pe care le cunoaştem cu toţii. Problema trebuie căutată în cu totul şi cu totul altă zonă şi nu cred că ţine de partea română", a declarat ministrul Justiţiei.
Comisiile de politică externă din cele două Camere ale Parlamentului au decis să-i invite săptămâna aceasta la audieri pe miniştrii Afacerilor Externe, Administraţiei şi Internelor şi Justiţiei pentru analiza evenimentelor din Italia în care sunt implicaţi cetăţeni români.