MENIU

Ministrul Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti din New York

Foto: NewsIn

Ministrul Cristian Diaconescu s-a întâlnit joi cu membri ai comunităţii româneşti din New York cărora le-a spus că România trece printr-un moment în care are nevoie de toţi cetăţenii săi făcând un apel la solidaritate şi la implicare din partea fiecăruia, informează un comunicat MAE.

"România are nevoie de toţi cetăţenii români, fie că sunt în ţară, fie că sunt stabiliţi definitiv în străinătate, fie că stau doar temporar peste hotare. Spiritul de solidaritate are în acest moment o utilitate practică: România este membră cu drepturi depline în lumea civilizaţiei, dar este şi într-o criză economică, din care poate să iasă cu sprijinul nostru, al tuturor", a arătat ministrul în discuţia cu românii din New York.

Cristian Diaconescu a răspuns la întrebări pe diverse teme de interes din partea românilor prezenţi în sală, precum evoluţiile din Republica Moldova sau românii din Timoc, arată comunicatul MAE.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei române s-a întâlnit miercuri şi cu funcţionarii români de la Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite. Diaconescu a avut cuvinte de apreciere pentru calităţile profesionale ale funcţionarilor români de la Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite şi i-a felicitat pentru obţinerea posturilor pe care le deţin în cadrul instituţiei. Întâlnirea a prilejuit o discuţie despre ultimele evoluţii din ţară şi despre temele profesionale de interes comun.

Ministrul român de Externe participă în această săptămână la cea de-a 64-a sesiune a Adunării Generale a ONU care se desfăşoară la New York, ocazie de a-şi trece pe agendă şi o serie de întâlniri bilaterale.