MENIU

Ministrul Agriculturii, despre despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă

adrian oros

Adrian Oros a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că au fost alocaţi 850 de milioane de lei pentru sprijinirea fermelor. Banii au fost deja prevăzuți în rectificarea bugetară pevăzută de Guvern. 

Adrian Oros: „Legat de despăgubiri, la rectificarea de buget, Ministerul Agriculturii a primit cea mai mare alocare. Peste 3,4 miliarde lei au fost distribuiţi către Ministerul Agriculturii, banii care ne sunt suficienţi ca să facem trei lucruri: să ne continuăm activitatea şi toate programele aflate în desfăşurare, să oferim despăgubirile pentru secetă, unde am alocat 850 de milioane de lei, să plătim avansul la subvenţiile din campania 2020 şi vrem să facem acest lucru mai devreme. În mod tradiţional avansul se plătea începând din 16 octombrie. Noi anul acesta o să plătim aceste avansuri mai devreme.”

Conform Mediafax, vor fi acordate compensaţii şi către sectorul zootehnic, care a fost indirect afectat de secetă, dar şi de evoluţia pandemiei.

Adrian Oros: „Pentru sectorul ovine, unde vom utiliza bani europeni, aproximativ 65 de milioane de euro şi 35 de milioane lei bani de la bugetul naţional, pentru sectorul de creştere a porcului, unde am alocat 119 milioane de lei, pentru sectorul de pasăre - 109 milioane lei şi pentru apicultori - 50 de milioane de lei, aproximativ 25 de lei pe familie de albine”, a spus ministrul.

Mai multe articole despre:
oros Agricultura