Ministerul Sănătăţii a instituit un cod de clasificare a urgenţelor medicale
Medicina de urgenţă este, de câteva zile, o activitate foarte colorată. Ministerul Sănătăţii a decis instituirea unor coduri în funcţie de care sunt trataţi pacienţii care ajung la Unităţile de Primire a Urgenţelor. Culoarea roşie înseamnă un caz urgent, în timp ce un bolnav cu cod alb poate aştepta chiar şi două ore intervenţia medicului.
Odată ajuns la camera de gardă a unui spital de urgenţă, fiecare pacient este întâmpinat de o asistentă a cărei misiune este să-i aloce o culoare: de la roşu, urgenţă de grad zero, la alb - afecţiuni minore. În funcţie de codul primit, pacienţii trebuie să aştepte până la două ore ca să fie consultaţi de un medic.
Medicii brăileni spun că noul sistem organizează mai bine activitatea din camerele de gardă. În schimb, bolnavii par derutaţi de atâtea culori şi grade de urgenţă. Deocamdată nu există un sistem de control al intervenţiilor stabilite prin culoare.