MENIU

Ministerul Sănătăţii a efecutat un control la Centru de Diagnostic şi Tratament din Cluj

Foto: mpinteractiv.ro

Ministerul Sănătăţii a efectuat un control la Centrul de Diagnostic şi Tratament din Cluj-Napoca, unde salariaţii au organizat un protest spontan pentru că nu şi-au primit salariile pe luna mai.

Prefectul de Cluj, Florin Stamatian, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că o decizie privind o reorganizare a centrului va fi luată indiferent dacă ministerul va propune sau nu o asemenea soluţie în raport.

"Ministerul Sănătăţii face un audit. Se ia totul să se vadă exact care este situaţia, să se identifice problemele. Să nu mai fie supoziţii. În mod normal, ar trebui să ne propună nişte soluţii, dacă nu, o să luăm taurul de coarne şi facem cum ştim noi", a afirmat prefectul.
Potrivit acestuia, cea mai bună soluţie ar fi ca cei 80 de medici să îşi preia cabinetele prin contracte de comodat de la Casa de Asigurări de Sănătate Cluj sau să le cumpere.

"Se poate reorganiza instituţia ori prin vânzarea spaţiilor medicale către cei 80 de doctori ori fiecare medic îşi preia cabinetul şi oferă servicii medicale către populaţie în baza unui contract de comodat cu CJAS. Diferenţa e că acum medicalul are un contract de muncă cu salariu fix, ceea ce înseamnă că dacă mergi să faci consultaţii iei bani, dacă nu, nu. Am cerut din nou listele, să vedem câţi dintre medici sunt de acord cu vânzarea şi câţi nu", a afirmat Stamatian.

Prefectul a mai spus că managementul Centrului de Diagnostic şi Tratament este defectuos, în condiţiile în care nu a reuşit să găsească o soluţie la plata datoriilor care acum ridică la două milioane de lei, din care 1,2 milioane de lei sunt la furnizori şi utilităţi.

"Există un management defectuos, pentru că în toţi aceşti patru ani în care se ştia că fondurile care se strâng din serviciile medicale nu ajung. Eu vreau să discut cu creditorii pentru o eşalonare a datoriilor, însă conducerea trebuia să se gândească la aceste probleme, eventual să îşi diversifice serviciile medicale", a mai spus prefectul Florin Stamatian.
O soluţie pentru plata datoriilor este ca centrul să fie preluat de mai multe spitale, care să folosească spaţiile pentru consultaţiile în ambulatoriu şi, treptat, să le achite datoriile. Centrul de Diagnostic şi Tratament (CDT) din Cluj-Napoca este ultimul de acest gen din ţară.

Salariaţii CDT au declanşat un protest spontan, din cauză că nu au primit salariile pe luna mai. Centrul are 240 de angajaţi şi se confruntă de ani de zile cu probleme financiare.

Mai multe articole despre:
Ministerul Sănătaţii control