Ministerul Sănătăţii a demis 73 de directori de spitale
Ministerul Sănătăţii a decis încetarea contractului de management în cazul a 73 de directori de spitale, dintre care opt din municipiul Bucureşti şi şapte spitale publice din subordinea ministerului, potrivit unui document publicat la încheierea evaluării activităţii managerilor.
În urma evaluării activităţii managerilor de spitale, Ministerul Sănătăţii a decis încetarea contractului de management în cazul directorului Spitalului Clinic de Urgenţă, Claudiu Turculeţ, al Spitalului Clinic de nefrologie "Dr. Carol Davila", Penescu Mircea, al Spitalului Clinic pentru Copii "Grigore Alexandrescu", Coriolan Ulmeanu, al Spitalului Clinic de Copii "Victor Gomoiu", Chiriţă Felicia, al Spitalului Colţea, Popescu Radu-Cristian, al Spitalului de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan, Năstase Silvia, al Spitalului Clinic "Prof. dr. Th. Burghele", Tufan Gigel şi al Spitalului de Urgenţă Sf Pantelimon, Boer Caludia-Monica.
De asemenea, au fost demişi managerii Institutului Clinic Fundeni, Popa Constantin Nicolae, al Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Galie Niculae, al Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolie "N. Paulescu", Agafiţei Robert, al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL "Prof. dr. D. Hociotă", Pantazoglu Gabriela, al Sanatoriului Balnear Slănic Moldova, Gheorghiu Maria, al Institutului de Oncologie "Prof. I Chiricuţă" Cluj-Napoca, Strilciuc Mircea şi al Spitalului de Psihiatrie Gătaia, Palici Elena.
S-a decis încheierea contractului de management a altor directori de spitale din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Marmureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
Ultima evaluare a activităţii managerilor de spitale s-a încheiat la mijlocul lunii mai 2008, când fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a demis 32 de directori de spital din ţară, dintre care patru din Bucureşti. Motivul înlocuirii din funcţie a fost nerespectarea indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de management.