Ministerul Muncii propune două programe pentru persoane cu handicap, cu un buget de 5,3 milioane lei
Ministerul Muncii propune un buget de circa 5,3 milioane lei pentru realizarea în acest an a două programe "de interes naţional" în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu handicap în 2009, potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe pagina de internet a instituţiei.
Totodată, ca urmare a implementării acestui program, al cărui buget a fost stabilit la aproape 5,1 milioane lei, numărul beneficiarilor de servicii sociale specializate va creşte cu 1.500.
Al doilea program de interes naţional, "Formare pentru personalul implicat în protecţia persoanei cu handicap", va asigura perfecţionarea personalului care-şi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor din Bucureşti cu privire la problematica handicapului. Bugetul pentru acest program a fost stabilit la 200.000 lei, se mai arată în Nota de fundamentare a actului normativ.