MENIU

Ministerul Mediului va face recurs la decizia Curţii de Apel pentru avizele pentru Roşia Montană

Foto: RTV

Ministerul Mediului va face recurs la decizia de joi a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost obligat să emită avizele şi acordurile de funcţionare pentru două baraje solicitate de Roşia Montană Gold Corporation, a declarat, luni, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.

"Vreau să merg, în săptămânile următoare, la Roşia Montană să mă întâlnesc atât cu ONG-urile, cât şi cu reprezentanţii companiei, pentru a afla punctele lor de vedere şi a-mi putea forma o părere clară despre acest subiect", a mai spus Nemirschi.

Pe 9 septembrie 2008, Roşia Montană Gold Corporation a acţionat în instanţă fostul minister al Mediului şi Dezvoltării Durabile, având ca bază refuzul ministerului de a emite acordul de funcţionare pentru barajele Corna şi Cetate, pe care compania voia să le ridice în cadrul proiectului Roşia Montana. "Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile ar fi trebuit să dispună emiterea acordului de funcţionare pentru respectivele baraje, după ce comisia de experţi a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile a aprobat emiterea avizelor încă din anul 2007, vot reluat, în unanimitate, şi în şedinţa din 26 martie 2008. După votul comisiei de experţi, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, în calitate de autoritate competentă, avea obligaţia de a emite avizul privind documentaţia în termen de maximum o săptămână de la data ţinerii şedinţei şi Acordul de funcţionare în termen de 10 zile de la data primirii solicitării", susţine Roşia Montană Gold Corporation.

La sfârşitul lunii martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins, în mod irevocabil, recursul declarat de Consiliul Judeţean Alba şi Roşia Montană Gold Corporation împotriva sentinţei Tribunalului Cluj prin care se anula certificatul de urbanism pentru continuarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, după ce în septembrie 2007 Ministerul Mediului suspendase, pe termen nelimitat, procesul de autorizare a proiectului minier Roşia Montană.