MENIU

Ministerul Mediului lansează un proiect de eficientizare a consumului de energie şi combustibil

Foto: wordpress.com

Ministerul Mediului a anunţat că vrea să lanseze un proiect naţional de eficientizare a consumului de energie şi combustibil, ce urmăreşte schimbarea comportamentului de consum, promovarea conceptului de "casă inteligentă" şi adoptarea de practici responsabile de economisire de carburanţi.

"În ultima vreme, mai multe companii s-au arătat interesate de începerea unor campanii de economisire a energiei şi a combustibilului. Am lansat acest proiect, pentru ca toţi cei interesaţi să ştie că ne preocupă aceste probleme şi să ni se alăture", a explicat pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Dragoş Năcuţă.

Campania "Energie pentru mâine" ar urma să se deruleze din 5 iunie în toate zonele urbane mari din România şi va implica mass-media, companii din sistemul energetic, investitori privaţi, oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai societăţii civile şi populaţie, potrivit comunicatului instituţiei.

"În condiţiile în care ultimele date ştiinţifice arată că emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global vor trebui să fie stabilizate până în 2020 şi cel puţin înjumătăţite până în 2050 (în comparaţie cu nivelurile din 1990) pentru a preveni agravarea efectelor schimbărilor climatice, necesitatea unei campanii de conştientizare pentru diminuarea consumului de energie este evidentă", arată Ministerul Mediului.

România s-a angajat, prin semnarea Protocolului de la Kyoto să eficientizeze industria din punct de vedere al consumului de energie, prin trecerea de la utilizarea combustibililor fosili bogaţi în carbon (cărbune), la combustibili săraci în carbon (gaze naturale) sau la combustibili alternativi, să restructureze industria energetică, de la extracţie şi până la consum, să orienteze transportul spre mijloace mai puţin poluante şi cu consumuri reduse.

De asemenea, România trebuie să realizeze construcţii eficiente energetic, să tindă spre utilizarea surselor de energie regenerabilă, să utilizeze echipamente şi produse cu consum redus de energie şi să protejeze şi să extindă pădurile.