MENIU

Ministerul Justiţiei a lansat vineri proiectul PHARE privind sistemul de probaţiune

Foto: NewsIn

Ministerul Justiţiei a lansat, vineri, proiectul PHARE "Continuarea dezvoltării sistemului de probaţiune din România", care are ca scop reabilitarea persoanelor care au suferit o condamnare, potrivit unui comunicat de presă.

Obiectivul proiectului PHARE este acela de a consolida colaborarea dintre instituţiile beneficiare, Direcţia de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), în vederea fluidizării procesului de reabilitare a persoanelor care au suferit o condamnare, se arată în comunicatul Ministerului Justiţiei (MJ). Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi este implementat prin intermediul Bernard Brunhes International şi Asociaţia Alternative Sociale.

Evenimentul va fi deschis de Octavian Ojog, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. La lansare vor participa reprezentanţi ai MJ, ANP şi ai altor instituţii publice, precum şi ai societăţii civile.
Mai multe articole despre:
Phare ministerul justiţiei Octavian Ojog