MENIU

Ministerul Economiei a lansat o aplicație pentru operatorii economici din turism. Despre ce este vorba

Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, prin Directia Generala Turism, a lansat miercuri aplicatia dedicata operatorilor economici din turism, in vederea inventarierii sumelor achitate in avans, aferente pachetelor de servicii de calatorie si serviciilor turistice independete inca neexecutate.

Aceasta poate fi accesata aici, sectiunea Forumulare (Formulare operatori economici din turism).

"Asa cum am promis, astazi a fost lansata aplicatia prin intermediul careia toate agentiile de turism si unitatile de cazare din Romania pot raporta totalitatea platilor facute in avans, incasate de la clienti si, eventual, achitate catre furnizori. Prin centralizarea acestor informatii vom sti concret situatia financiara a acestora, cu date actualizate la zi.

Mai mult decat atat, pentru a avea o privire de ansamblu, ne-am propus sa colectam si informatii referitoare la resursele umane. Aceste date ne vor permite sa evalam situatia reala din piata, iar ulterior sa propunem masuri care pot sprijini industria ospitalitatii si turistii", a declarat Emil-Razvan Pirjol, secretar de stat in Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - Directia Generala Turism.

In contextul situatiei epidemiologice actuale si a efectelor ei, la nivelul Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - Directia Generala Turism se doreste digitalizarea, eficientizarea si transparenta procedurilor.

"Astfel, prin intermediul aplicatiei se vor colecta digital informatii financiare din partea operatorilor economici, referitoare la sumele incasate in avans de la clienti pentru pachetele de servicii de calatorie (o combinatie de cel putin doua tipuri diferite de servicii de calatorie, spre exemplu transport si cazare) si serviciile turistice independente (spre exemplu, doar cazare cu eventuale servicii de masa incluse), totodata despre platile efectuate catre partenerii externi, dar se are in vedere si evidenta resurselor umane existente la nivelul acestora (numarul de contracte suspendate, anulate, cu program redus, cat si numarul de contracte suspendate din alte motive)", informeaza ministerul.

Se recomanda operatorilor economici din turism furnizarea acestor informatii prin intermediul formularului online, insa completarea acestuia nu este obligatorie.

"Precizam ca Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - Directia Generala Turism detine o serie de date referitoare la sumele incasate in avans de catre agentiile de turism pentru pachetele de servicii de calatorie, obtinute prin intermediul raportarilor lunare, insa este necesar ca aceasta sa fie actualizata la zi si completata cu informatiile referitoare la serviciile turistice independente, dar si la resursele umane", mai informeaza ministerul.

Mai multe articole despre:
ministerul economiei coronavirus