Ministerul Dezvoltării speră să obţină încă 100 de milioane lei pentru reabilitarea termică
Ministerul Dezvoltării speră să obţină, la următoarea rectificare bugetară, care ar putea avea loc în iulie, cel puţin 100 de milioane de lei pentru reabilitarea termică a blocurilor, a declarat secretarul de stat Răzvan Murgeanu, la o dezbatere organizată de Cotidianul.
"Noi avem acum 360 de milioane lei pentru reabilitarea termică, sumă ce
reprezintă mai puţin de jumătate din ceea ce a cerut administraţia
locală. Numai cererile din Bucureşti depăşeau această sumă", a mai
spus Murgeanu.
Sumele prevăzute pentru sectoarele Bucureştiului
i-au nemulţumit, de altfel, pe unii primari de sector. "Noi avem în
plan să reabilităm, în acest an, 83 de blocuri. Am cerut 70 de milioane
de lei şi ni s-au dat doar 14 milioane. Mai mult, ni s-a spus ca
deocamdată să nu cheltuim mai mult de patru milioane de lei",
a afirmat, cu acelaşi prilej, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman.
Potrivit lui Murgeanu, România nu poate accesa, deocamdată, fonduri
europene pentru reabilitarea termică. "Polonia a cheltuit bani din
fonduri europene pentru reabilitarea termică, iar acum trebuie să-i dea
înapoi. În prezent, sunt discuţii la nivelul Uniunii Europene pentru a
putea fi accesate fonduri din programele sectoriale operaţionale", a
mai spus secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării.
Asociaţiile de proprietari consideră că banii pentru reabilitare
termică trebuie cheltuiţi în mod eficient. "Am văzut indicatori
tehnico-economici la sectoarele din Bucureşti care prevedeau o sumă de
4.000 de euro pentru reabilitarea termică a unei locuinţe de 65 de
metri pătraţi dintr-un sector, dar şi o sumă de 15.000 euro
pentru aceeaşi suprafaţă, în alt sector. Undeva în ţară, pentru
reabilitarea unui apartament de aceste dimensiuni era prevăzută suma de
10.800 euro", a precizat Mihai Mereuţă, preşedintele asociaţiei
Habitat.
Programul de finanţare a reabilitării blocurilor prevede fonduri de 50%
de la bugetul de stat, 30% de la bugetul local şi 20% de la beneficiar.