MENIU

Ministerul Comunicaţiilor spune că aplicarea legii de stocare a datelor a fost suspendată

Foto: Realitatea TV

Aplicarea legii care prevede stocarea datelor convorbirilor telefonice dar şi a celor de pe internet a fost suspendată până la finele anului. Anunţul a fost făcut de Ministerul Comunicaţiilor, care spune că decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Guvernului, prin adoptarea unui memorandum.

Printre motivele care au stat la baza acestei decizii se numără îngreunarea, şi în unele cazuri chiar blocarea, activităţii de urmărire penală, dar şi lipsa dotărilor operatorilor pentru a putea stoca aceste date.

În timp ce Ministerul Comunicaţiilor spune că memorandumul a fost adoptat în şedinţa de Guvern, premierul Emil Boc vine cu o altă variantă.

"Dacă va fi o amendare a legii veţi afla, astăzi nu am amendat această lege. Nu am adoptat niciun fel de act normativ care să vizeze
modificarea legii respective. Avem în discuţie acest subiect, dar nu am
adoptat repet nimic", a declarat miercuri Emil Boc. 

Mai multe articole despre:
lege date ministerul comunicaţiilor stocare