Ministerul Comunicaţiilor: Reţelele de comunicaţii ale Guvernului au fost 100% operaţionale după cutremur
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Gabriel Sandu a declarat că reţelele de comunicaţii ale Guvernului şi cele de legătură cu teritoriul au fost 100% operaţionale şi sigure în perioada imediat următoare cutremurului de sâmbătă, 25 aprilie, astfel siguranţa cetăţeanului nu a fost pusă nicio clipă în pericol.
"Mai trebuie menţionat faptul că telefonia fixă a fost complet operaţională pe această perioadă, lucru rezultat chiar din discuţiile cu cei din conducerea Romtelecom", a mai spus Sandu.
Conform raportărilor operatorilor, sistemele de telecomunicaţii nu s-au blocat, ci au suferit doar o congestionare cauzată de creşterea de zece ori a numărului utilizatorilor, creştere imposibil de prevăzut pentru orice operator.
Urmare a acestei situaţi ministrul Gabriel Sandu a trimis luni adrese oficiale atât ANCOM cât şi STS, prin care a solicitat informări complete asupra modului în care au funcţionat serviciile de comunicaţii după cutremur.
Reprezentanţii STS au comunicat faptul că sistemul 112 gestionat de serviciul lor nu a avut nicio problemă tehnică de funcţionare. Singura disfuncţionalitatea apărută se referă la imposibilitatea cetăţenilor de a accesa sistemul pentru un timp foarte scurt, doar prin reţelele de telefonie mobile.
"Speranţa mea este că nu ne vom mai confrunta cu astfel de situaţii şi că ANCOM, sub această nouă conducere işi va exercita rolul de arbitru telecom în piaţa de comunicaţii din România, aşa cum până acum nu a făcut-o", a declarat ministrul Gabriel Sandu.
De asemenea, Gabriel Sandu subliniază că în strategia e-România ce urmează a fi promovată de MCSI, e- dezastre va ocupa un capitol special. E-dezastre va fi o alternativă pentru populaţie în cazuri de urgenţă. Cetăţenii trebuie să fie în permanentă legătură cu instituţiile statului abilitate să intervină în cazuri neprevăzute.