MENIU

Ministerul Apărării, Internele, şmenurile şi prefecţii - cele mai de încredere instituţii printre politicieni

Foto: NewsIn

Ex-prefectul Mantale a făcut Armata, pe şest. De 19 hectare. S-a ajuns la demisia şi demiterea Guvernului din cauză că Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost rîvnit de PSD şi de PD-L. De ce este aşa de apetisant acest minister? Printre altele, fiindcă are în subordine prefecţii. De ce ţin neapărat partidele să aibă prefecţi? Fiindcă prin funcţia lui, prefectul poate gira afacerile membrilor de partid. Mai jos găsiţi o reţetă de milioane pe bază de prefect, din bucătăria PD-L. Cu mult peste 30.000.000 de euro.

Povestea pe scurt, pe înţelesul adolescenţilor

A adolescenţilor din cadrul Organizaţiei de tineret a PD-L, desigur. Ea, povestea, este cam aşa: Institutul Pasteur, ăla de face vaccinurile cu care v-au înţepat în scoală, a fost privatizat după '89. Privaţii au scormonit prin acte şi au aflat că institutul a avut pe la 1920 un teren de vreo 19 hectare, pe care statul l-a luat forţat ca să facă baraje şi locuinţe. Din proprie iniţiativă, făcînd investigaţii imobiliare, patronii Pasteur-ului au găsit ei în Bucureşti un teren de vreo 19 hectare neocupat de construcţii şi l-au cerut ca despăgubire pentru proprietatea lor antebelică. Citiţi mai mult pe catavencu.ro.