Miliardarul german Adolf Merckle, ameninţat de ruină, a fost găsit mort
Miliardarul german Adolf Merckle, în vârstă de 74 de ani, al cărui imperiu industrial era ameninţat după ce pierduse milioane de euro în plasamente bursiere, a murit, după ce a fost lovit de un tren, potrivit presei germane, citate de AFP.
Poliţia a confirmat că un om a murit pe calea ferată, dar nu a precizat identitatea acestuia, potrivit Die Welt.
Miliardarul, discret până în prezent, a surprins Germania după ce a pierdut zeci de milioane de euro în operaţiuni bursiere ghinioniste, mai ales cu titluri Volkswagen, care au pus în pericol grupul familial al acestuia.
Aproape necunoscut în afara ţării, Adolf Merckle avea, potrivit revistei Forbes, a 94-a avere din lume, estimată în martie la 9,2 miliarde dolari.