Mii de şcoli şi grădiniţe din ţară nu au condiţii pentru reluarea cursurilor
Zeci de mii de copii vor începe anul şcolar printre ruine sau în clădiri aflate în construcţie. În toată ţară sunt şcoli şi grădiniţe insalubre sau la care au început lucrări de renovarea care nu s-au mai terminat, deoarece nu sunt suficinţi bani.
"Nu se termină că nu sunt bani. Noi am înţeles că au venit de vreo două ori bani, vreo 6 miliarde, şi au fost pierduţi. Au venit, dar au venit în noiembrie, şi din noiembrie până în decembrie nu se pot face lucrări", a declarat Constantin Basarabă, viceprimar Magheru.
Anul acesta, şcoala din Ineu a primit 300.000 de lei pentru construcţia unei toalete moderne, din care s-a turnat doar fundaţia. Lucrările au fost oprite de Inspectoratului de Stat în Construcţii.
"Copiii trebuie să treacă prin holul toaletei pentru ca să iasă în curte. Nu e igienic", a afirmat Toma Florina, directorul şcolii din Ineu.
Banii sunt blocaţi în prezent, deşi şcoala are nevoie de multe alte dotări, cum ar fi o centrală termică sau table pentru o parte a sălilor de clasă.
Lucrările de reabilitare a şcolii din comuna Satu Mare s-au oprit atunci când datoria către constructor a depăşit un milion de lei.
"Am primit pe mansarda primăriei nişte camere, dar acestea sunt mici şi improprii pentru a face educaţie", a precizat Balint Tibor, director de şcoală în Satu Mare.
Nici elevii şcolilor la care lucrările de renovare s-au încheiat de un an nu au mari motive de bucurie. La Valea Călugărească, apa s-a infiltrat în pereţii proaspăt vopsiţi, iar podelele au început să se umfle.
Imobilul a fost renovat cu fonduri europene iar constructorul nu va primi ultima rată până când nu remediază problemele apărute.