Mihai Stoica: \"Echipa asta e capabilă să facă absolut orice! Demonstrează că orice e posibil\"
Managerul Unirii era extrem de fericit după succesul ialomiţenilor în faţa Sevillei, care a asigurat campioanei României calificarea în primăvara europeană a Ligii Europa. Mihai Stoica i-a felicitat pe jucători pentru victoria în faţa spaniolilor şi a afirmat că Unirea e o echipă care poate obţine orice rezultat, prin sacrificiu şi organizare.
\"Eu chiar aş vrea să revăd ce am spus înainte de meci. Am anticipat că echipa asta e capabilă să facă absolut orice. S-a văzut sacrificiul şi sufletul pus în joc de jucători, ar putea să dea lecţii. Demonstrează că orice e posibil. Ei nu merită decât felicitări. E uriaş ce au putut face şi, cu toate că bucuria noastră e mai reţinută, pentru că nu ne-a ajutat rezultatul de pe \"Ibrox\", băieţii merită felicitări. Acesta este un fel de \"American Dream\". Ne-am simţit ca pe terenul nostru propriu. Mehmedovic a făcut un joc formidabil, iar Arlauskis a fost incredibil. E păcat să facem evidenţieri în acest joc pentru că echipa este fantastică. Noi am avut nişte ocazii uriaşe din care nu am marcat, nu vreau să vorbesc despre autogoluri\", a spus Mihai Stoica, la TVR.
Unirea Urziceni a reuşit, marţi, să învingă formaţia spaniolă FC Sevilla, scor 1-0, în etapa a 5-a a Grupei G a Ligii Campionilor şi va juca meciul decisiv pentru calificarea în optimi cu Stuttgart, în ultima rundă, asigurându-şi deja prezenţa în 16-imile Ligii Europa.