Mihai Şeitan: Mă aşteptam la avizul negativ şi nu vreau să comentez acest vot
Mihai Şeitan, desemnat ca ministru al Muncii, a declarat, după avizul negativ dat de membrii comisiilor de Muncă şi Egalitate de Şanse din Parlament că se aştepta la acest vot şi că nu vrea să-l comenteze, după ce anterior le transmisese parlamentarilor că el nu trebuie neapărat să fie ministru.
Şeitan a adăugat că, în urma discuţiilor care au avut loc cu reprezentanţii FMI şi cei ai Comisiei Europene, s-a hotărât ca în 2010 contribuţiile să rămână la acelaşi nivel ca în acest an, iar contribuţia pentru pilonul II să crească la 2,5%.
Totodată, Şeitan a precizat că numărul de şomeri anunţat, de 1 milion de persoane, este exagerat şi că în niciun caz acesta nu va fi atins, el estimând că rata şomajului va ajunge la 7,2% la finalul acestui an, pentru ca apoi să scadă la 5,5% la sfârşitul lui 2010.
În ce priveşte legea unitară a pensiilor, Şeitan a mai spus că România este printre ultimele stat din Uniunea Europeană care a decis egalizarea vârstei de pensionare dintre femei şi bărbaţi şi a explicat că în Germania se iese la pensie la 67 de ani, iar în Danemarca la 68 de ani, faţă de România unde s-a stabilit ca femeile şi bărbaţii să iasă la pensie la 65 de ani în 2030.
Pe de altă parte, Şeitan le-a transmis senatorilor şi deputaţilor că rata de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile pentru crearea de noi locuri de muncă este foarte mică şi că din 5.000 de proiecte depuse au fost aprobate doar 800.
"Din 4,3 miliarde euro fonduri nerambursabile până în 2013 România a atras circa 50 milioane euro, iar până în acest an rata de absorbţie este de numai 4,75%. Putem spune în acest moment că firmele ori nu sunt interesate, ori nu fac proiectele cum trebuie", a mai spus Şeitan.
Mihai Şeitan, ministru desemnat al Muncii, a primit miercuri aviz negativ în Comisiile reunite din Parlament, cu 28 voturi împotrivă, 18 voturi pentru şi o abţinere. Anterior, în cadrul audierilor din Comisii, Şeitan afirmase că "nu se simte sacrificat" şi nu trebuie neapărat să fie ministru.
Mihai Şeitan ocupă funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii în guvernul demis, după ce a fost consilier al premierului Boc.