MENIU

Mihai Ghimpu a cerut deputaţilor să anunţe vacantă funcţia de preşedinte

Foto: RTV

Preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a adus la cunoştinţa deputaţilor cererea de demisie a preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin adresată Legislativului şi a cerut să fie anunţată vacantă funcţia de şef al statului.

"Cererea, semnată cu data de 11 septembrie, a fost înregistrată în Cancelaria Parlamentului cu numărul 1.054", a mai anunţat Ghimpu.

Deputatul Ion Pleşca, din partea AMN, a propus ca Parlamentul să ia act de cererea preşedintelui Voronin.

Somat de deputaţii comunişti să explice de ce şedinţa de vineri a întârziat cu un sfert de oră, Mihai Ghimpu a spus că această întârziere se datorează "lipsei de caracter şi responsabilitate al celor care au condus ţara până acum - Voronin şi Greceanâi, care nu au venit în Parlament să-şi prezinte demisia aşa cum prevede legea".

Preşedintele demisionar Vladimir Voronin nu s-a prezentat la şedinţa de vineri, în calitatea sa de deputat.