Mexicanii fac pregătiri pentru a înfrunta uraganul Jimena
Evacuări de urgenţă, provizii făcute în grabă, ferestre baricadate şi servicii paralizate. Mexicanii din staţiunea Los Cabos fac ultimele pregătiri pentru sosirea uraganului Jimena. Deşi a fost coborât la gradul trei, asta nu-l face cu nimic mai puţin periculos.
Jimena şi-a anunţat deja sosirea în sudul peninsulei California: vântul a început să bată mai puternic, depăşind 60 de km/h, valurile s-au înteţit, iar în mai multe zone de coastă a început să plouă torenţial. Uraganul este aşteptat să lovească ţărmul cu rafale de vânt de 200 de km/h, valuri gigant şi ploi. Autorităţile au început deja să evacueze oamenii din faţa potopului, în special în staţiunea Los Cabos.
Peste 3.000 de turişti, majoritatea americani, şi 15.000 de familii de localnici au fost evacuaţi până acum. Armata mexicană a pregătit mai multe centre pentru eventualii sinistraţi. Nu puţini sunt însă cei care aleg să rămână şi să se expună riscului.
Uraganul Jimena este cel mai puternic care a lovit coasta pacifică a Mexicului în ultimele patru decenii. Pericolul există şi de cealaltă parte a continentului: furtuna tropicală Erika, abia formată, ameninţă să lovească în câteva zile mai multe insule paradisiace din Antilele Olandeze.