Metehnele românilor au fost analizate sub lupă la Guvernatorul
Pornind de la spusele ministrului Culturii, Theodor Paleologu, că "cel mai grav în România este vorbitul de rău", Liviu Mihaiu a dezbătut alături de Mircea Kivu, Florin Tudose şi Radu Florescu despre metehnele românilor. O ediţie Guvernatorul despre caracterizările şi autocaracterizările românilor.
"Vedeţi şi în presă, dar şi în jur, cât de mult se vorbeşte de rău. Domină referirile negative la ceilalţi, foarte rar se vorbeşte de bine de cineva, iar atunci când vorbeşti de bine eşti bănuit că ai vreun interes sau că este ceva necurat la mijloc. Este o boală foarte gravă şi foarte scârboasă în fond această clevetire permanentă, această răutate gratuită care de fapt ne intoxică, suntem un popor bolnav de răutate faţă de ceilalţi", spunea Theodor Paleologu. Dacă suntem răi sau buni, urâţi sau frumoşi, deştepţi sau proşti, la aceste întrebări a încercat să răspundă Guvernatorul din 18 iulie.
Sociologul Mircea Kivu lucrează în cercetare din 1983 (Fostul Laborator de Sociologie Urbana, actualul CURS, apoi ICCV), iar în 1992 a înfiinţat IMAS (Institutul de Marketing şi Statistici). În prezent este Scientific Director al Ipsos Interactive Services.
Florin Tudose este prof universitar, medic psihiatru şi şeful secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar din Bucureşti. Cel de-al treilea invitat, Radu Florescu, conduce agenţia Saatchi & Saatchi şi a participat, la începutul anilor ‘90, la fondarea industriei publicitatii din Romania. Este membru al board-ului Fulbright şi membru fondator al International Advertising Association.
În partea a doua a emisiunii, Liviu Mihaiu l-a avut ca invitat pe Andrei Gheorghe.