MENIU

Mesajul lui Traian Băsescu: "Vreau o Românie a bunului simţ"

Foto: NewsIn

Preşedintele Traian Băsescu a spus că Felix Tătaru, cel care se ocupă, prin agenţia sa de publicitate, de partea de creaţie pentru campania electorală, a lansat ideea "România de bun simţ", preluată pe site-ul de campanie, precizând însă că sloganul său electoral va fi altul.

"Acum vreo două trei săptămâni, cel care mă asistă GMP, Felix Tătaru, care face partea de creaţie, a venit cu nişte idei printre care spunea că în focus grupuri expresia "bun simţ" a avut o trecere foarte mare şi pe site-ul meu am lansat ieri ideea "bun simţ", care trebuie să se manifeste prin echitate în salarii, Parlament cu o singură cameră etc. Nu acesta va fi sloganul de campanie, este o încercare de a crea o atmosferă", a precizat şeful statului, invitat într-o emisiune tv.

În contextul în care i s-a pus în atenţie că şi Crin Antonescu foloseşte un mesaj similar, şeful statului a spus că nu cunoştea acest lucru. "Nu l-am văzut (solganul lui Crin Antonescu-n.r.) Al meu nu este solgan. Bunul simţ, dacă l-ar prelua şi Mircea Geoană, şi Oprescu cred că am putea să ieşim puţin din această zodie a confruntării", a apreciat Băsescu, subliniind că toţi candidaţii ar avea de pierdut dacă vor face o campanie fără bun simţ.

"Sunt ferm convins că toţi vom pierde dacă vom avea o campanie fără bun simţ. Am văzut că deja se vorbeşte de dosare, sunt copilării. Cum să faci campanie cu scoatere de dosare? Deşi aş fi cel care ar avea cele mai mari posibilităţi să o facă, nici nu vreau să mă gândesc la o astfel de variantă, ar fi mizerabilă", a spus preşedintele.

De altfel, şeful statului a rememorat un astfel de moment din campania electorală din 2004, care îl viza pe contracandidatul său din turul doi. "Eu am avut probe pentru ca la un moment dat să-l lovesc foarte rău contracandidatul meu din 2004. Colegi ai lui veniseră cu nişte probe groaznice. În timpul campaniei i-am dat lui proba şi i-am spus: "Caută-ţi colegii". Mi se părea de ultimă speţă", şi-a amintit Băsescu.

Site-ul de campanie al candidatului la Preşedinţie Traian Băsescu a fost relansat în vederea scrutinului din 22 noiembrie, cu sloganul "Vreau o Românie a bunului simţ!", foarte asemănător cu sloganul de campanie al candidatului PNL, Crin Antonescu, anunţat duminică la Cluj.

"Vreau o Românie în care pensiile şi salariile să fie de bun simţ! Fiecare român trebuie să câstige pentru cât munceşte. Fără pensii speciale, sporuri nejustificate şi salarii indecente pentru categorii privilegiate precum parlamentarii sau magistraţii. Vreau o Românie cu o justitie de bun simţ, în care nimeni să nu fie mai presus de lege. Vreau ca românii să aibă încredere în viitorul copiilor lor când îi trimit la şcoală. Asta nu se poate realiza decât cu un sistem de educaţie de bun simţ, ancorat în realitatea de pe piaţta muncii. Vreau ca românii să fie trataţi decent când se duc la medic, la poliţie sau să îşi plătească taxele. Ne trebuie o administraţie competenţă si eficienţă, nu o armată de birocraţi", postează şeful statului pe site-ul său, explicând tema sintetizată în sloganul "Vreau o Românie de bun simţ!". 

Pe site-ul lui Traian Băsescu se găseşte şi o întreagă secţiune dedicată referendumului pentru Parlamentul unicameral.

Traian Băsescu rămăsese singurul candidat al căruit site nu fusese pregătit pentru campania electorală care începe la 22 octombrie. Site-ul şefului statului, care nu mai fusese folosit de la suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, a revenit cu un nou layout şi un nou slogan, care seamănă cu cel al prezidenţiabilului Crin Antonescu, anunţat în această dimineaţa la Cluj.

Surse liberale au declarat pentru NewsIn că sloganul complet al prezidenţiabilului PNL este "România bunului simţ - Crin Antonescu preşedinte". Antonescu şi-a explicat sloganul de campanie duminică, la Cluj,  afirmând că este nevoie de "revoluţia bunului simţ".