Mes Quins au concertat sâmbătă la Cluj
Synthpop-ul în ritmuri meschine a cucerite Clujul sâmbătă, 5 decembrie! Mes Quins au concertat la Booha Bar (Str. Piezişă, nr. 19), începând cu ora 22.30. După concert, afterparty cu DJ Jaheyo.
Mes Quins au debutat în 2008 sub forma unui duo synth-pop compus din chitaristul Ovidiu Chihaia (ex Pure, Hotel Fetish, Guillotines) şi Silviu Gherman (actor, grafician şi scriitor). “Am căzut de acord că amândurora ne place post punk-ul, mare parte din muzica electronică, şi pop-ul kitchos”, spune Ovidiu Chihaia. Primul concert a avut loc o dată cu lansarea cărţii lui Silviu Gherman, Cele mai frumoase creiere.
Caracterizaţi drept “unii dintre cei mai interesanţi newcomeri ai scenei alternative bucureştene”, Mes Quins au concertat în mai toate cluburile din Capitală, au deschis pentru Namosh, Handsome Furs, Noblesse Oblige şi Kissogram şi au participat la Festivalul Watumi de la Braşov. Anul acesta, cei doi membri fondatori Mes Quins l-au cooptat pe Ovidiu Rusu (drum-pad).
Recent, trupa a lansat un videoclip la piesa In The Land Of The Dead, regizat de Miruna Boruzescu, un tribut adus clipurilor synth-pop din anii \'80. “Look-ul celor doi Mes Quins este provocator – la Silviu prin sexualitate, un fel de Falco contemporan, şi la Ovidiu prin apropierea de un personaj-robot-extraterestru. Săgeata de pe faţa lui Ovidiu e o trimitere timidă la Ziggy Stardust... Sunt mai multe repere muzicale care ne plac şi pe care am încercat să le integram în acest clip”, povesteşte regizoarea.
În prezent, Mes Quins pregătesc albumul de debut şi sunt în căutarea unei case de discuri care să-l producă.