MENIU

Membri ai FEN au protestat în timpul şedinţei pentru asumarea răspunderii, cerând demisia Guvernului

Foto: gandul.info

Mai mulţi membri ai Federaţiei Educaţiei Naţionale au protestat în plenul reunit al Parlamentului faţă de Legea salarizării unitare, asupra căreia Guvernul îşi asumă răspunderea, afişând mesajele "ruşine" şi "demisia" destinate Executivului.

Totodată, membrii Federaţiei Educaţiei Naţionale, care ocupă mai multe loji din sala unde se desfăşoară şedinţa de plen, şi-au arătat nemulţumirea legată de faptul că propunerile aduse pentru Legea învăţământului au fost "nesocotite", dar şi faţă de faptul că membrii actualei coaliţii de guvernământ şi-au încălcat promisiunile referitoare la Legea 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale pentru personalul din invăţământ.

"Le spunem că ar trebui să-şi aducă aminte că sunt coaliţia care au promis 221 profesorilor anul trecut şi nu reuşesc s-o aplice, mai mult decât atât, prin noua lege îşi asumă o formă pentru învăţământ total demotivantă", a declarat unul dintre protestatari.

Şapte membri FEN purtau tricouri albe, imprimate fiecare cu câte o literă, pe faţă şi pe verso, astfel încât să fie posibili afişarea celor două mesaje: "demisia" şi "ruşine".

Federaţia Naţională a Educaţiei a fost condusă de actualul deputat PD-L, Cătălin Croitoru.

Democrat-liberalul Cătălin Croitoru a precizat înaintea începerii şedinţei, că mai mulţi reprezentanţi ai Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) au solicitat  şi sunt aşteptaţi să participe la momentul asumării de către Guvern a răspunderii pe Legea educaţiei. Pe de altă parte, Croitoru a precizat că, până la debutul şedinţei reunite a Parlamentului, va verifica dacă forma finală a pachetului pe educaţie include şi amendamentele sale şi a adăugat că, în caz contrar, va avea "o problemă personală cu premierul".

"Am propus 30- 40 de amendamente la legile educaţiei. Vreau să verific dacă au fost incluse. Dacă nu se regăsesc 90% din amendamente, atunci am o problemă personală cu premierul. Voi discuta cu premierul", a spus Croitoru.