Melania Mandas Vergu: Cum creşte guvernul analfabetismul
Sigur, criza e criză. Orice Guvern conştient încearcă să strângă cureaua, ca să facă faţă perioadei negre ce se prefigurează. Dar una-i criza şi alta e fundătura în care, fără nici o îndoială, va ajunge învăţământul românesc, graţie măsurilor de austeritate croite în Palatul Victoria.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă, prin care se propun măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal, are câteva „idei” geniale şi în privinţa economiilor pe care le poate face Educaţia.
Zis şi făcut! Dacă se taie decontarea navetei pentru cadrele didactice şi pentru elevi, dacă mai scoatem şi cele 6 călătorii gratuite CFR pentru dascăli, cei 100 de euro pentru cărţi pentru toţi profesorii şi învăţătorii, peste 35 de ani, dacă-i scoatem de la clasele primare pe domnii profesori de sport, ca să nu-i mai plătim, dacă mai luăm şi salariul de merit, ne-am pricopsit. S-a ajuns bugetul României, şi Guvernul se cheamă că a făcut ceva pentru ţară. Citeşte mai mult în Gândul