MENIU

Medvedev propune o lege care extinde dreptul de intervenţie a armatei ruse în străinătate

Foto: ruvr.ru

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a prezentat luni un proiect de lege care precizează condiţiile de intervenţie a armatei în afara Rusiei, un text care ar putea reprezenta un avertisment pentru Georgia, la un an după conflictul din august 2008, relatează AFP.

Potrivit proiectului de lege transmis Parlamentului rus, armata va putea interveni în străinătate, în cazul unui atac împotriva forţelor armate ruse, pentru a respinge o "agresiunea împotriva unui alt stat" şi pentru a "apăra cetăţenii ruşi din străinătate", anunţă Kremlinul pe site.

Anunţul intevine în condiţiile în care vineri s-a împlinit un an de la conflictul dintre Rusia şi Georgia pentru controlul asupra unei regiuni rebele georgiene, Osetia de Sud.

Moscova şi-a justificat intervenţia pe de o parte prin faptul că majoritatea populaţiei din provincia prorusă are cetăţenie rusă, iar pe de alta prin faptul că militari ruşi pentru menţinerea păcii au fost ucişi atunci când forţele georgiene au atacat Osetia de Sud.

La scurt timp după război, Rusia a recunoscut independenţa acestei regiuni rebele, precum şi a alteia, Abhazia.

Textul propus de Medvedev autorizează şi trimiterea armatei în străinătate pentru a "asigura securitatea" comerţului maritim şi pentru a "lupta împotriva pirateriei". Nave de război ruse patrulează deja în Somalia, unde numărul actelor de piraterie a crescut.

Mai multe articole despre:
Rusia lege Dmitri Medvedev armata rusă