Medicul lui Jackson a afirmat că nu este tratat ca suspect pentru moartea acestuia
Medicul personal al lui Michael Jackson a declarat prin intermediul unei purtătoare de cuvânt că poliţia nu îl consideră suspect pentru acest deces şi că a petrecut multe ore cu familia cântăreţului, transmite AFP.
"Anchetatorii au spus că nu este considerat în niciun fel suspect şi că rămâne martor", a adăugat aceasta, precizând că medicul s-a aflat permanent în Los Angeles, de la decesul lui Michael Jackson, survenit joi. "A fost în ambulanţa care l-a transportat la spital şi a rămas timp de câteva ore cu familia lui Jackson pentru a-i consola", se mai arată în comunicat.
"Dr. Murray va continua să coopereze întru totul cu autorităţile şi cere tuturor să se roage pentru familia Jackson", încheie comunicatul. Conrad Murray, în vârstă de 51 de ani, are un istoric profesional ireproşabil şi dispune de licenţă pentru practicarea medicinei în California, Texas şi Nevada, unde avea şi un cabinet, potrivit presei locale. El şi-a închis recent clinica pentru a-şi consacra tot timpul lui Michael Jackson. Doctorul Murray a devenit figura centrală a anchetei asupra morţii lui Michael Jackson, existând mărturii că el i-a administrat cântăreţului, cu scurt timp înainte de deces, o injecţie cu Demerol, un analgezic puternic.
Maşina lui Murray a fost confiscată de poliţie şi remorcată de la vila din Holmby Hills la Los Angeles. Medicul a fost probabil ultima persoană care l-a văzut pe Michael Jackson în viaţă. Randy Phillips, directorul general al AEG Live, organizatorul concertelor de la Londra ale lui Michael Jackson, declarase la rândul său pentru Los Angeles Times: "Michael mi-a spus personal că are încredere în acest om". Phillips a precizat că doctorul Murray era prezent la repetiţiile pentru spectacole şi "părea să aibă mare grijă" de cântăreţ.
Alte ziare au scris că medicul ar fi avut nişte probleme financiare datând din 1992, care l-ar fi costat 400.000 de dolari.
Michael Jackson a murit joi în urma unui stop cardiac.
Mai multe articole despre:
audiere
Michael Jackson
suspect
doctor
resuscitare
interogatoriu
Conrad Murray