MENIU

Medicul care a acordat învoirea lui Serghei Gorbunov a fost cercetat penal într-un dosar, pentru luare de mită, fals şi înşelăciune

Foto: RTV

Carmen Marin, medicul oftalmolog care l-a diagnosticat pe deţinutul Serghei Gorbunov şi care a recomandat învoirea acestuia din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost cercetată într-un dosar pentru luare de mită, fals şi înşelăciune, alături de alte 47 de persoane.

"În urma unei sesizări, la începutul anului 2004, cu privire la mai multe dosare de pensionare pe caz de boală şi cereri de pensie de handicapat, a fost instrumentat dosarul 1517/2004, în care au fost cercetate 47 de persoane, printre care şi medicul oftalmolog Carmen Marin, pentru luare de mită, fals şi înşelăciune“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorul Magda Bădescu.

Pentru că existau indicii că persoanele respective nu sufereau în realitate de afecţiunile cu care fuseseră diagnosticate, s-au efectuat mai multe expertize care să dovedească dacă au fost întocmite corect fişele de pensionare ale acestora.

"Dosarul a fost finalizat abia la data de 6 ianuarie 2009, întrucât comisia de expertiză se întrunea extrem de rar, cam o dată pe lună, şi atunci erau audiate doar patru-cinci persone. Dosarul a fost soluţionat şi toate cele 47 de persoane cercetate, inclusiv medicul oftalmolog Carmen Marin, au primit ordin de neîncepere a urmăririi penale", a completat Magda Bădescu.

Medicul primar oftalmolog Carmen Marin, de la Spitalul nr. 2 din Craiova, care a făcut parte din comisia care l-a examinat pe Gorbunov, a declarat, luni, că este posibil ca medicii să fi fost induşi în eroare în privinţa diagnosticului, deoarece acesta nu a fost adus într-o perioadă de criză.

"Este posibil să ne fi indus în eroare", a declarat Marin, care a precizat că un diagnostic precis poate fi pus doar dacă pacientul este adus când suferă o criză. "Operaţia pentru atac de glaucom se poate face în două-trei minute, cu laser, în ambulatoriu, după care pacientul poate să plece acasă", a mai spus ea.

Carmen Marin a făcut parte din comisia care l-a examinat pe Serghei Gorbunov, împreună cu medicii Claudiu Ţolescu, de la Institutul de Medicină Legală (IML) din Craiova, şi Leontin Braşoveanu, de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Gorbunov a fost examinat în două rânduri. În cazul său au fost întocmite două rapoarte, la 4 decembrie 2007 şi la 25 februarie 2008.

Claudiu Ţolescu a declarat, luni, la Craiova, că el a recomandat, în primul raport, ca Gorbunov să fie tratat în reţeua medicală a ANP. Potrivit acestuia, la intervenţia lui Leontin Braşoveanu, care a susţinut că boala nu poate fi tratată în unităţile ANP, s-a modificat al doilea raport, trecându-se în plus şi opţiunea că acesta ar putea fi eliberat pentru tratament pentru o perioadă de două-trei luni.

Ţolescu a adăugat că în primul raport apare şi recomandarea lui ca deţinutul să fie tratat sub pază.

Serghei Gorbunov, suspect în cazul dublului omor petrecut joi, 29 ianuarie, lângă o casă de schimb valutar din centrul Braşovului, a fost eliberat din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la 16 mai 2008, pentru a fi operat de glaucom.

Mai multe articole despre:
Craiova deţinut Serghei Gorbunov