Medicii pensionaţi ar prefera salariile în locul pensiilor, dacă vor fi nevoiţi să aleagă
Majoritatea medicilor pensionaţi susţin că nu ar renunţa la activitatea din sistemul sanitar de stat, în cazul în care ordonanţa privind cumulul pensiilor cu salariile din sistemul public îi va obliga să aleagă între cele două surse de venit.
Prof. dr. Constantin Popa, deşi nu este afectat de noua lege fiind membru al Academiei Române şi având dreptul de a profesa indiferent de vârstă, consideră că majoritatea medicilor specialişti care au ieşit la pensie vor continua să lucreze în spitalele de stat. "O să fie chemaţi să lucreze, pentru că nu au înlocuitori, şi dacă nu există cadrul legal să fie răsplătiţi financiar într-un mod acceptabil, va creşte fenomenul plăţilor informale din sistemul sanitar", a precizat prof. dr. Popa.
O mare parte dintre medicii care au ieşit la pensie au optat să lucreze pentru sistemul privat de sănătate, însă mulţi dintre ei sunt şi profesori consultanţi la universităţile de medicină. În această situaţie se află prof. dr. Ioan Paul Stoicescu, pneumolog, care a declarat că doreşte să îşi păstreze postul de profesor consultant la UMF "Carol Davila".
Premierul Emil Boc a hotărât miercuri să revizuiască noua ordonanţă şi să găsească soluţii astfel încât medicii pensionaţi să nu fie nevoiţi să aleagă între pensie şi salariul obţinut pentru munca în sistemul de stat, după ce ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a înaintat o propunere în acest sens.
"Ministrul i-a transmis premierului propunerea ca medicii pensionaţi să poată lucra, în continuare, în spitalele şi cabinetele de stat, iar premierul a fost de acord cu găsirea unei soluţii în acest scop. Nu se cunosc însă, deocamdată, amănunte privind cadrul legislativ care va reglementa acest lucru. Vineri, în şedinţa de guvern, vor fi puse la punct, probabil, aceste detalii", au spus reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
În sistemul sanitar din România lucrează aproximativ 600 de medici pensionari, dintre care 500 în mediul urban, iar restul în rural, conform datelor Ministerului Sănătăţii.
Potrivit ordonanţei de guvern publicată luni în Monitorul Oficial, pensionarii pentru limită de vârstă nu pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul lor, dacă acestea sunt obţinute din exercitarea unor funcţii remunerate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială. Angajaţii de la stat care cumulează pensia cu salariul trebuie să decidă în 15 zile la care dintre cele două venituri renunţă.